Profilul pulsional al criminalului

Dumitraşcu Nicolae, Univ. Titu Maiorescu, Bucureşti
Mincu Cornel Laurenţiu, Univ. Titu Maiorescu, Bucureşti

1.      Introducere

Scopul acestei cercetări este de a pune în evidenţă anumite particularităţi ale personalităţii criminalului care îl deosebesc de ceilalţi indivizi, din punct de vedere psiho-pulsional. Termenul de “pulsional” este folosit aici cu referire directă la teoria pulsiunilor elaborată de psihiatrul maghiar Leopold Szondi (1896-1986), teorie care postulează existenţa în fiecare individ a patru pulsiuni fundamentale care îi dirijează existenţa. Aceste patru pulsiuni formează un sistem de trebuinţe ce stau la baza comportamentului subiectului, inclusiv în alegerile sale destinologice esenţiale: în iubire, prietenie, profesie, boală şi chiar moarte.

            Cele patru pulsiuni (sau trebuinţe) din sistemul szondian sint:

            1. Pulsiunea sexuală = acea pulsiune care declanşează comportamentele de reproducere şi implică energia libidinală investită  în aceste comportamente. Pulsiunea sexuală se sub-împarte în două sub-trebuinţe, şi anume h¸ care este energia erotică propriu-zisă sau latura feminină a sexualităţii, şi trebuinţa s, adică energia activă, sau dimensiunea masculină a sexualităţii.

            2. Pulsiunea paroxismală = responsabilă de reacţiile afective în condiţii de pericol (fugă sau luptă). Ea se împarte în două sub-trebuinţe, şi anume trebuinţa epileptiformă (e), care declanşează reacţiile afective violente, şi trebuinţa isteriformă (hy), care este implicată în comportamentele de camuflare sau ascundere.

            3. Pulsiunea de contact = energia investită în relaţia cu lumea. Ea se împarte în trebuinţa depresivă (d), care mobilizează comportamentele de căutare în mediu a obiectelor necesare supravieţuirii sau reproducerii şi trebuinţa maniacală (m), care implică ataşarea de sau abandonul acestor obiecte.

            4. Pulsiunea Eului = este o formă de energie specific umană care organizează şi reglează modul de manifestare a celorlalte trebuinţe, astfel încât să se asigure un echilbru între satisfacerea lor şi supravieţuirea organismului. Ea este compusă din trebuinţa p (sau paranoidă), prin care subiectul ia conştiinţă de tensiunea pulsiunilor sale şi trebuinţa k, adică o energie prin care individul ia atitudine faţă de aceste trebuinţe (de exemplu, le lasă să se manifeste în conduită sau le blochează).

            Szondi explică devianţele comportamentale, inclusiv boala mentală, prin anomalii apărute în cadrul acestor pulsiuni. Aceste anomalii ar avea cauze genetice (fiind moştenite de la ascendenţi) şi se manifestă prin creşterea intensităţii anumitor trebuinţe în dauna altora. De exemplu, trebuinţa sadică (s) poate fi prezentă la unii indivizi într-o cantitate mai mare decât la alţii, ceea ce, coroborat cu o slăbire a trebuinţei de control (k), poate duce la acte violente, anti-sociale.

            In acest context, am presupus ca personalitatea individului anti-social ar avea nişte caracteristici pulsionale distincte faţă de individul “mediu”, în sensul unor tendinţe agresive mai accentuate, al unei reactivităţi paroxismale mai intense, al unei mai slabe capacităţi de control şi al unor mai slabe capacităţi de a întreţine relaţii obiectuale stabile şi satisfăcătoare.

2.      Metodologia si subiecţii

Subiecţii sunt 87 de deţinuţi bărbaţi, de vârstă adultă, condamnaţi pentru delicte grave (tâlhărie, omor, viol). Ca lot martor au fost folosiţi 56 de subiecţi adulţi fără antecedente penale, bărbaţi.

Pentru a evalua caracteristicile lor pulsionale, toţi subiecţii au fost testaţi o dată cu tehnica Szondi (sau testul pulsiunilor) elaborată de autorul cu acelaşi nume. Este vorba de o metodă proiectivă care măsoară intensitatea şi tipul reacţiilor afective (de atracţie/respingere) ale subiecţilor în faţa unor fotografii cu caracter evocator al celor patru pulsiuni (sau opt trebuinţe) descrise mai sus. Astfel, există fotografii care evocă trebuinţa de erotism, de agresivitate, de ataşament etc.

Fotografiile respective reprezintă nişte bolnavi mental, împărţiţi în opt categorii, fiecare corespunzând unei trebuinţe. De exemplu, pentru a măsura intensitatea pulsiunii agresive, în test apar fotografii de sadici. Pentru a măsura nevoia de ataşament, apar fotografii de bolnavi maniacali ş.a.m.d. Corespondenţa dintre fiecare boală mentală şi trebuinţa aferentă a fost stabilită de Szondi în urma unor cercetări genetice, antropologice şi psihiatrice, iar fotografiile respective sunt rezultatul unui proces minuţios de selecţie în ceea ce priveşte caracterul lor evocator specific.

3.      Prezentarea şi interpretarea datelor

În baza alegerilor subiecţilor noştri, am alcătuit un profil pulsional al fiecăruia, coform regulilor de codificare a alegerilor testului.

Analiza statistică descriptivă a constat în calcularea frecvenţelor absolute şi relative ale alegerilor efectuate de subiecţi pentru factorii pulsionali. Analiza inferenţială a constat in calcularea semnificaţiei diferenţei dintre cuantumurile procentuale (distribuţia Z) între cele două categorii de subiecţi. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul nr. 1. Au fost constatate diferenţe semnificative statistic la următorii factori: s, e, k, p, d şi m. În baza acestor diferenţe, putem enunţa următoarele interpretări psihologice:

a) surprinzător, în ceea ce priveşte trebuinţa de agresivitate, nu se constată diferenţe semnificative de orientare hetero-agresivă între cele două loturi. În schimb, la subiecţii normali predomină o reacţie ambivalentă faţă de această trebuinţă, care denotă un conflict între tendinţa de a lua o priză activă asupra obiectelor şi tendinţa de a fi mai pasivi şi de a-şi socializa agresivitatea. Este o reacţie care poate indica şi un control compulsiv al sadismului, care duce adesea, conform teoriei szondiene, la simptome nevrotice de constrângere şi la dileme privind identificarea psiho-sexuală.

b) în ceea ce priveşte pulsiunea e (epileptiformă), se constată la deţinuţi o acumulare superioară de ostilitate, furie şi dorinţe revendicative şi un mai slab control al agresivităţii. Acest lucru indică şi lipsa unei instanţe interioare etice (a Supra-eului). De asemenea, mai indică şi tendinţa lor în general recunoscută de a refuza să-şi asume responsabilitatea pentru faptele comise sau tendinţa de a da vina pe celălalt pentru ceea ce li s-a întâmplat. Subiecţii din lotul de control prezintă într-o proporţie superioară o reacţie care denotă prezenţa acestei cenzuri etice, deci un control activ al comportamentului agresiv prin formaţiuni reacţionale împotriva ostilităţii. Este o reacţie socializată (sau umanizată, cum spune Szondi), care sugerează uneori şi prezenţa sentimentelor de culpabilitate ca manifestare nevrotică a Supra-eului.

Totuşi, trebuie spus ca tot subiecţii fără antecedente prezintă mai des decât deţinuţii o reacţie care indică descărcarea ostilităţii. În lumina celorlalte date ale testului, această reacţie sugerează mai curând o evacuare forţată a agresivitaţii prin refulare, decât o manifestare directă şi brutală a afectelor “dure”.

c)     În factorul (sau trebuinţa) k, cea responsabilă de gestionarea de către Eu a instinctelor, deţinuţii dau mai frecvent decât “normalii” o reacţie care indică un deficit al capacităţii de organizare pulsională sau lipsa unei poziţii active a Eului în a regla celelalte pulsiuni. Aceasta înseamnă că ele se pot manifesta într-o formă mai nemodulată sau nesocializată în conduită. Astfel de indivizi sunt descrişi de către S. Deri ca fiind mai infantili şi nereţinuţi în comportament. Subiecţii din lotul de control au într-o proporţie semnificativ mai mare o reacţie care sugerează un control al manifestărilor pulsionale prin refulare, adică o adaptare mai bună la constrângerile realităţii.

d) În factorul p, se constată o frecvenţă superioară la normali a unei reacţii care indică o priză mai bună de conştiinţă a propriilor trebuinţe sau stări psihologice, o tendinţă de a le reprezenta şi elabora mental, adică, implicit, şi de a le verbaliza. Acest mecanism reprezintă de fapt o altă formă de control mental, întrucât capacitatea de a-ţi conştientiza şi a-ţi asuma stările psihologice şi trebuinţele poate duce la forme mai elaborate, mai planificate sau prospective  de conduită, şi deci mai adaptative social.

e) În factorul d, cel răspunzător de relaţia cu obiectele lumii, se constată la deţinuţi o frecvenţă superioară a unei reacţii indicând o dorinţă de a căuta şi a schimba noi şi noi obiecte, persoane  sau centre de interes pe care să le investească afectiv, dar fără a se fixa prea mult la ele. Aşadar, o instabilitate relaţională şi o orientare foarte concretă a intereselor. Este o reacţie care, în corelaţie cu celelalte, sugerează o funcţionare psihologică mai simplă, dominată de imperativul momentului şi cu slabe capacităţi prospective. Subiecţii fără antecedente penale dau în schimb mai des o reacţie de indecizie în acest factor, adică un conflict între nevoia de a investi obiecte noi şi de le păstra sau de a cola la cele vechi. Este o reacţie care implică ceva mai multă stabilitate la vechile relaţii, obiecte sau centre de interes, chiar dacă individul trăieşte un sentiment de indecizie vizavi de ele.

            f) În fine, în factorul m, cel responsabil de ataşamentul şi satisfacţia relaţională, subiecţii deţinuţi dau mai frecvent decât ceilalţi o reacţie indicând un sentiment de tristeţe şi abandon şi incapacitatea de a întreţine relaţii obiectuale realmente satisfăcătoare şi securizante. Aşa cum afirmă Szondi şi S. Deri, o astfel de reacţie, în contextul unor tendinţe anti-sociale este periculoasă, întrucât sentimentul de alienare, de dezamăgire şi insatisfacţie trăit de subiect în relaţia cu lumea poate deveni motorul unui act violent şi disperat orientat împotriva celorlalţi, priviţi ca sursă a acestei insatisfacţii.

            Pe de altă parte, subiecţii normali prezintă semnificativ mai des o reacţie care indică dorinţa de ataşament şi o atitudine pozitivă şi empatică faţă de lume. De asemenea, ea sugerează dorinţa de a se bucura de relaţiile lor obiectuale şi de găsi în aceste relaţii mai curând o sursă de confort şi securizare, ceea ce stimulează sentimentul de apartenenţă şi constituie un semn pro-social al conduitei lor.

            4. Concluzii

            Integrând aceste date pulsionale, se poate articula un profil mediu sau robot al individului anti-social, ţinând cont în acelaşi timp de gradul de relativitate al unui astfel de demers. Astfel, aşa cum am văzut, acest profil se diferenţiază de profilul “normal” nu atât printr-o acumulare a agresivităţii orientate spre exterior, ci mai curând printr-un deficit al mecanismelor de control al ei (impulsivitate), combinat cu un deficit mai general de gestionare a instinctelor şi printr-o mai slabă capacitate de a-şi conştientiza stările psihologice şi a-şi planifica comportamentul. Ca atare, ca structură globală de personalitate, el indică o funcţionare psihologică mai simplă (mai apropiată de structurile pulsionale infantile), interese concrete şi incapacitatea de a lega relaţii realmente satisfăcătoare şi productive cu ceilalţi, în ciuda faptului că se află într-o căutare avidă de multiple obiecte sau centre de interes. Una din frustrările lor esenţiale rezidă de fapt chiar în acest contact “dispersat” şi nefericit cu lumea, care, ca sursă de insatisfacţie, poate duce la conduite violente anti-sociale, pe fondul unei lipse a cenzurilor sociale şi a unei atitudini extrapunitive.

            În mare parte, reacţiile din acest profil mediu sunt similare cu cele ale copiilor din faza de latenţă: conduită extravertă, slabe abilităţi introspective şi de verbalizare, cenzuri afective mai rudimentare. De asemenea, din punct de vedere psihopatologic, acest profil are multe în comun cu “sindromul maniacalului” în faza de agitaţie psiho-motorie. În fine, profilul nostru global corespunde aproape în totalitate cu ceea ce Szondi descrie ca fiind “sindromul criminalului”.

            Prin comparaţie, la subiecţii din lotul martor, semnele de socializare pulsională sunt mult mai pronunţate, ele tinzând spre ceea ce K. Horney denumea “structura nevrotică” a epocii noastre, bazate pe refulare, culpabilitate şi auto-constrângere ca mecanisme de control al “răului” instinctual.

Tabelul nr. 1. Reacţiile factoriale unde au fost găsite diferenţe semnificative statistic